[+] Taina Înălțării - Conferință susținută de Părintele Teofil Părăian pe tema "Înălțării Domnului"

Preacuvioşi părinţi, stimaţi studenţi, ne-a rămas să ne întreţinem în seara aceasta cu gândul asupra celui de-al patrulea eveniment care ţine de persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi de mântuirea noastră, să vorbim despre taina Înălţării. Am vorbit despre taina Întrupării, despre taina Jertfei, despre taina Învierii şi acum despre taina Înălţării, despre evenimentul cel din urmă din viaţa pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Şi acest eveniment este şi cunoscut şi necunoscut, şi ştiut şi neştiut, şi descoperit şi nedescoperit şi mai presus de toate este o taină. Aşa cum taină este Întruparea Fiului lui Dumnezeu, aşa cum taină este Pătimirea Lui, aşa cum taină este Învierea Lui, tot aşa şi Înălţarea este o taină. Pentru că ceea ce ştim despre Înălţarea Mântuitorului este mai puţin decât ceea ce nu ştim. Ceea ce ştim, ca şi despre celelalte taine, ştim din învăţătura Bisericii şi din practica Bisericii. Aşa cum este sărbătoarea Întrupării Fiului lui Dumnezeu care de fapt are două sărbători, şi anume Buna Vestire şi Naşterea după trup a Domnului Nostru Iisus Hristos, Buna Vestire în 25 martie şi sărbătoarea Naşterii Mântuitorului din 25 decembrie, aşa cum este o sărbătoare a Jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos Vinerea Mare, aşa cum este sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos Sfintele Paşti şi toate duminicile de peste an, aşa este şi o sărbătoare a Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos care se întinde pe parcursul a 9 zile. începe cu sărbătoarea propriu-zisă, care este şi cu sărbătorire de nelucrare, şi urmează apoi zile de pomenire ale Domnului nostru Iisus Hristos la sfintele slujbe până în vinerea din săptămâna următoare Înălţării, care totdeauna cade joia. Deci vreme de 9 zile. Vreme de 9 zile prin slujbele Bisericii suntem îndrumaţi la gânduri în legătură cu Înălţarea Domnului Iisus Hristos şi vreme de 9 zile trăim evenimentul acesta în actualitatea lui.

În aşa fel sunt rânduite slujbele Bisericii noastre încât aduc în prezent lucruri din trecut. Cele ce s-au întâmplat odinioară le aduc în actualitatea noastră şi ne dau prilejul să ne referim la ele, să ne raportăm la ele exact cum s-au raportat cei care au fost martori ai evenimentelor respective. Sfânta noastră Biserică, prin rânduielile ei, ne ţine atenţi în legătură cu evenimentele pe care le sărbătorim, ne dă prilejul să ne cercetăm pe noi înşine, să ne cunoaştem credinţa pe care o avem în evenimentele respective şi să fim martori ai acelor evenimente pe care le credem. Aşa se face că devenim şi martori ai Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos aşa cum suntem martori ai Învierii, ai Jertfei, ai Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos.

Şi aceasta se potriveşte mai ales la Înălţarea Mântuitorului când Domnul Hristos le-a spus ucenicilor: "îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului" (Fapte 1, 8). E ultimul eveniment din viaţa de pe pământ a Mântuitorului şi fiind ultimul eveniment este, am putea zice, şi evenimentul rezumat, un eveniment în care se rezumă toată viaţa pământească a Domnului Hristos. Aşa că nu e de mirare că în legătură cu acest eveniment se pune şi problema mărturiei. De fapt mărturie despre Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos o dăm toţi credincioşii, aşa cum şi mărturie despre celelalte evenimente, mai ales mărturie despre Învierea Domnului Hristos dăm toţi cei care credem în Înviere, tot aşa şi mărturie despre Înălţarea Domnului Hristos dăm toţi cei care credem în Înălţare.

Dar de altfel nu numai despre Înălţare. Când zice Domnul Hristos "îmi veţi fi Mie martori" înseamnă: veţi mărturisi credinţa în Mine, în tot ceea ce ţine de Mine şi în tot ce ţine în acelaşi timp de voi, pentru că toate câte s-au făcut, s-au făcut pentru a noastră mântuire. în Crez şi spunem că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru noi şi pentru a noastră mântuire, că Răstignirea Domnului Hristos s-a întâmplat pentru noi şi fără îndoială că şi celelalte evenimente şi pentru noi s-au întâmplat, nu numai pentru Mântuitorul Însuşi.

Temei pentru credinţa în Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos găsim în Sf. Evanghelie de la Marcu, în versetul 19 din capitolul 16, unde se spune că Iisus S-a Înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta Tatălui. Această afirmaţie din Evanghelie este de fapt credinţa pe care au avut-o cei care au ştiut despre Înălţarea Domnului Hristos, şi înainte de a fi Evanghelia a fost credinţa în acest eveniment, şi înainte de a fi scrisă Evanghelia de la Luca, care fără îndoială că la început a fost o scriere la care au ajuns puţini. în orice caz Sf. Evanghelist Luca nu a avut în vedere Evanghelia pe care a scris-o ca o carte de circulaţie, ci a avut-o în vedere ca o carte adresată unei anumite persoane pe care a informat-o despre cele petrecute în legătură cu Domnul Hristos, şi cuprinde în Evanghelia sa, în câteva versete, foarte pe scurt, şi cele în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos. în Sf. Evanghelie de la Marcu este un singur verset, în Sf. Evanghelie de la Luca sunt câteva versete din cap. 24. Sf. Evanghelist Luca doar relatează Înălţarea, nu face nici o apreciere asupra Înălţării, nu face aprecieri de teologie, adânciri, ci doar prezintă evenimentul şi reia cele în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos şi în Faptele Apostolilor, la începutul cărţii în cap. 1, unde sunt câteva versete lămuritoare în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos. însă cele scrise de sf. evanghelişti au ajuns la cunoştinţa oamenilor după ce s-au răspândit cărţile respective, Evangheliile. Ori înainte de aceasta, Biserica a învăţat. Sf. Apostol Pavel în Epistola I către Timotei are cuvântul că e mare taina creştinătăţii, Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, S-a vestit de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, S-a crezut în lume şi S-a Înălţat întru slavă (I Timotei 3, 16). Deci şi Înălţarea este cuprinsă în aceste cuvinte ale Sf. Apostol Pavel. Bineînţeles că şi Epistola I către Timotei a fost o carte ocazională şi o carte care nu a avut circulaţie foarte repede şi o circulaţie foarte mare.

Faptul încredinţării despre Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos se datoreşte propovăduirii creştine din conştiinţa Bisericii, din propovăduirea însăşi, din propovăduirea nescrisă. Până la urmă s-a ajuns să avem şi nişte documente scrise şi e bine şi ne bucurăm de ele, dar, cum am spus şi altă dată, Biserica ar fi existat şi fără Evanghelie, prin propovăduirea vie.

Sf. Evanghelist Luca în relatarea sa despre Înălţarea Domnului Hristos spune că Domnul Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania şi acolo şi-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat şi pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de ei şi S-a înălţat la cer (Luca 24, 50-51). Atât spune despre Înălţarea propriu-zisă. în legătură cu Înălţarea mai afirmă Sf. Evanghelist Luca şi că ucenicii s-au închinat Mântuitorului şi apoi s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare şi erau totdeauna în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu (Luca 24, 52-53). Asta e tot ce scrie Sf. Evanghelist Luca în Evanghelia de la Luca. Domnul Hristos S-a înălţat la cer - e foarte important să reţinem lucrul acesta - binecuvântând. şi e important să ştim şi să reţinem că Sf. Evanghelist Luca nu se mulţumeşte doar cu o apreciere fugitivă asupra faptului că Domnul Hristos S-a înălţat binecuvântând, ci adaugă îndată: "şi pe când îi binecuvânta S-a depărtat de ei şi S-a înălţat la cer". Am putea zice că e un fel de atenţionare. Ar fi o informare şi o atenţionare. Informarea că Domnul Hristos şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat pe cei care erau de faţă. Nu au fost mulţi de faţă, au fost ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi poate au mai fost şi alţii, nu ni se spune, în orice caz Biserica învaţă că a fost de faţă şi Maica Domnului. şi după ce informează că şi-a ridicat Domnul Hristos mâinile şi a binecuvântat pe cei care erau de faţă, mai zice o dată: "şi pe când îi binecuvânta, - atenţionând, fiţi atenţi, ultimul gest pe care l-a făcut Fiul lui Dumnezeu întrupat aici pe pământ este acela că i-a binecuvântat pe oameni - S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer".

Să ştiţi că mie îmi place foarte, foarte mult lucrul acesta. Sunt trei lucruri la care am cea mai mare aderenţă din Evanghelie, din Noul Testament. şi anume: pescuirea minunată, prezentată în Sf. Evanghelie de la Luca în cap. 5, spălarea picioarelor, prezentată de Sf. Evanghelist Ioan în cap. 13 din Evanghelia sa şi Înălţarea la cer a Domnului Hristos, prezentată de Sf. Evanghelist Luca la sfârşitul Evangheliei sale, în cap. 24. Acestea sunt trei evenimente faţă de care am cea mai mare raportare din Noul Testament. Bineînţeles că nu selectăm şi nu pe unele le luăm şi pe altele le lăsăm, dar dacă e vorba să răspund la întrebarea care sunt evenimentele din Noul Testament la care am eu cea mai mare aderenţă, sunt acestea.

Pescuirea minunată. De ce? La pescuirea minunată se arată începutul uceniciei care constă în plecarea cu mintea. Nu există ucenicie adevărată faţă de nimeni, deci nici faţă de Domnul Hristos, fără a te pleca cu mintea în faţa maestrului, în faţa învăţătorului. Cine nu se pleacă cu mintea, nu se pleacă nici cu viaţa. Am putea zice aşa, cu o expresie mai obişnuită: cine stă ţapăn în faţa îndrumătorului, nu poate fi modelat niciodată de îndrumător. în istorisirea despre pescuirea minunată din cap. 5 din Sf. Evanghelie de la Luca se atrage atenţia asupra acestui lucru prin relatare, nu prin apreciere. Aprecierile le facem noi. şi anume, se spune că Domnul Hristos era pe malul lacului Ghenizaret, era mulţime de oameni adunată într-o dimineaţă, pe când cei care au încercat să pescuiască şi nu au prins nimic îşi spălau mrejile, semn că trebuiau să lase lucrarea de pescuire şi să plece. şi atunci Domnul Hristos a zis lui Simon, după ce a stat în barca lui şi a propovăduit de acolo, de pe apă, mulţimilor care erau pe ţărm, a zis: "Mână la larg şi lăsaţi mrejile spre pescuire". şi atunci Sf. Apostol Petru de mai târziu, Simon de atunci, a zis: "învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nu am prins nimic, dar, pentru cuvântul Tău, arunc mreaja în mare". E ca şi când ar fi zis: doar ai văzut că mă pregăteam să plec, nu aveam de gând să mai pescuiesc, şi nu aş fi făcut lucrul acesta şi nu l-aş face nici acum dacă nu ai zice Tu să-l fac. şi pentru că s-a supus cu mintea a văzut minune, a văzut mulţime mare de peşti. şi a fost aşa de copleşit Sf. Apostol Petru, Simon de atunci, de minunea care s-a făcut, încât a căzut la picioarele Domnului Hristos şi a spus: "Du-Te de la mine Doamne, că sunt om păcătos". E un fel de considerare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, un fel de considerare a Mântuitorului mai presus de obişnuit, mai presus de ceea ce este comun, ca şi când l-ar fi văzut pe Domnul Hristos înălţat la cer. în orice caz era înălţat peste mintea Sf. Apostol Petru care a zis: "Doamne, pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare". şi a văzut minune, L-a văzut pe Domnul Hristos făcând minune şi aceasta l-a copleşit, ceea ce înseamnă că L-a considerat pe Domnul Hristos mai presus de el. L-a văzut înălţat. Înălţat înainte de Înălţare.

Al doilea eveniment asupra căruia îmi place să mă opresc şi îmi revine mereu şi în minte, şi în cuvânt este spălarea picioarelor de la Cina cea de Taină. Aşa de puţin se face caz de spălarea picioarelor încât eu mă mir cât este de neglijată această lucrare a Domnului Hristos. Eu vă spun clar şi apăsat: Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Dumnezeul care spală picioarele oamenilor. Deci nu omul a spălat picioarele oamenilor, ale ucenicilor, ci Dumnezeu a spălat picioarele ucenicilor. Dumnezeu-omul, omul-Dumnezeu S-a plecat şi a spălat picioarele ucenicilor. şi să nu uităm: după ce a spălat picioarele ucenicilor a zis: "Voi mă numiţi pe Mine învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, învăţătorul şi Domnul v-am spălat vouă picioarele voastre, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora" (Ioan 13, 13-14). De fapt Domnul Hristos când a spălat picioarele ucenicilor nu a făcut un lucru care l-a făcut numai El, ci a făcut un lucru pe care-l făceau oamenii pe vremea Lui. Era o uzanţă socială să-şi spele oamenii picioarele unii altora. Domnul Hristos a făcut un lucru pe care-l făceau şi alţii.

Poate ştiţi, în Epistola I către Timotei a Sf. Apostol Pavel, între condiţiile de ocrotire a văduvelor, între condiţiile de îngrijire din partea Bisericii a văduvelor era şi condiţia aceasta: dacă a fost femeia unui singur bărbat, dacă şi-a crescut copii, şi între altele este şi aceasta, dacă a spălat picioarele sfinţilor (cf. I Timotei 5, 10). Dacă a spălat picioarele sfinţilor, adică picioarele creştinilor. Dacă a considerat pe sfinţi ca sfinţi şi dacă i-a cinstit ca sfinţi şi dacă şi-a manifestat cinstirea spălându-le picioarele. Domnul Hristos a făcut aceasta, însă El a făcut aceasta nu numai ca om, ci ca om unit cu Dumnezeu. Aşa cum S-a răstignit ca om unit cu Dumnezeu, aşa a spălat picioarele, ca om unit cu Dumnezeu. şi ne-a dat nouă poruncă, e o poruncă: "şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora". Nu s-a încetăţenit lucrul acesta în general în creştinătate din cauză că unde nu se face aşa ceva nu se poate face, e ceva ce ai face tu pentru alţii dar nu ai vrea să-ţi facă altul ţie, aşa cum nu a vrut Sf. Apostol Petru ca Domnul Hristos să-i spele picioarele. şi de aceea nu s-a încetăţenit. Sunt unele fracţiuni creştine, unele secte, care înainte de cina Domnului îşi spală picioarele unii altora. Însă în Ortodoxie şi în general nu s-a încetăţenit acest lucru.

Însă duhovniceşte e absolut necesar. Ce înseamnă duhovniceşte e absolut necesar? Înseamnă că lucrul acesta trebuie făcut în duh. Ce înseamnă să speli picioarele cuiva? Două lucruri înseamnă. Să-l faci curat şi să-l consideri mai presus de tine. Duhovniceşte, lucrul acesta trebuie neapărat făcut. Să-l consideri pe fratele tău, pe omul de lângă tine mai presus de tine, nu pentru că are o poziţie specială care îi dă dreptul la o cinstire, ci pentru că e omul de lângă tine, e omul la care trebuie să te referi. şi ştiţi că la spălarea picioarelor Sf. Apostol Petru a avut nişte ezitări, nişte împotriviri, puternice chiar. A zis: "Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?" şi Domnul Hristos i-a zis: "Ceea ce fac acum, tu nu înţelegi dar mai târziu vei înţelege". şi el încă o dată a zis: "Niciodată nu o să-mi speli picioarele". şi atunci i-a spus Domnul Hristos: "Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine". Înseamnă că te împotriveşti, înseamnă că nu eşti ucenic, înseamnă că eşti împotrivitor, eşti în situaţia aceea în care ai zis "Doamne, să nu ţi se întîmple una ca aceasta" şi când ţi-am spus că "nu cugeţi ale lui Dumnezeu ci cugeţi ale oamenilor" (Matei 16, 23).

În sfârşit, al treilea eveniment care mă impresionează este Înălţarea Domnului Hristos în înţelesul acesta că Domnul Hristos i-a binecuvântat pe ucenicii Săi la Înălţare. E ceva extraordinar. De câte ori te gândeşti la Domnul Hristos să te gândeşti la Domnul Hristos Cel binevoitor. Cel care Se pleacă spre om. Sigur că atunci când vorbim despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu, lucrul acesta îl exprimăm că Dumnezeu S-a făcut om, că a găsit modalitatea să Se apropie de om, că S-a smerit pe sine ca să-l ridice pe om, că S-a coborât până unde era omul ca să-l ridice pe om până unde este firea omenească din persoana Mântuitorului. Dar parcă nu înţelegem lucrul acesta aşa de bine cum îl înţelegem când ne gândim că a spălat picioarele ucenicilor, deşi e mai mare Întruparea Fiului lui Dumnezeu decât spălarea picioarelor ucenicilor, şi nu înţelegem lucrul acesta aşa de bine cum îl înţelegem când ştim că Domnul Hristos S-a înălţat la cer binecuvântându-i pe oameni. E extraordinar.

În legătură cu Înălţarea Domnului Hristos mai avem relatări şi în Faptele Sf. Apostoli de unde aflăm, între altele, că Domnul Hristos a mai stat cu ucenicii Săi încă 40 de zile după Învierea Sa din morţi, de aceea Înălţarea ca sărbătoare este totdeauna în a 40-a zi după Paşti, într-o zi de joi. Tot în Faptele Apostolilor Sf. Evanghelist Luca relatează că au apărut lângă ucenicii Domnului Hristos doi îngeri care le-au spus: "Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus pe care L-aţi văzut înălţându-Se, aşa va şi veni" (Fapte 1, 11). Deci i-a încredinţat despre a doua venire a Mântuitorului Hristos.

E important de reţinut, şi nu ţine de taina Înălţării, de faptul Înălţării, aceea că după ce Domnul Hristos S-a înălţat la cer sau în timpul când se înălţa la cer, cât L-au mai văzut ucenicii şi după aceea, ucenicii s-au închinat Domnului. Nu a fost pentru prima dată când s-au închinat, avem şi alte relatări în Sf. Evanghelie că ucenicii s-au închinat Domnului Hristos, sau şi alţii s-au închinat Domnului Hristos. De exemplu tânărul bogat, femeile mironosiţe, când s-au întâlnit după Înviere cu Domnul Hristos, se spune că s-au închinat Lui. Magii s-au închinat Domnului Hristos la Naşterea Lui din Preasfânta Fecioară, îndată după ce S-a născut; au fost mai multe situaţii când Domnul Hristos a primit închinare din partea oamenilor, dar la Înălţare a fost închinarea pe care i-au adus-o ucenicii ca Celui ce S-a înălţat la cer.

Binecuvântarea Domnului aduce închinarea omului. închinarea omului aduce bucurie. Bucuria aduce laudă şi binecuvântare. Căci se spune: "Pe când îi binecuvânta S-a înălţat la cer", ucenicii s-au închinat Domnului Hristos care-i binecuvânta, apoi s-au întors la Ierusalim "cu bucurie mare" şi "erau totdeauna în templu lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu". S-ar putea întâmpla ca cineva să ştie că Sf. Isaac Sirul defineşte rugăciunea ca "o bucurie care revarsă mulţumire". Aşa zice Sf. Isaac Sirul. Ce este rugăciunea după Sf. Isaac Sirul? O bucurie care înalţă mulţumire. Aşa s-a întâmplat la Înălţarea Domnului Hristos. Domnul Hristos i-a binecuvântat pe ucenici, ucenicii s-au închinat, deci binecuvântarea Domnului aduce închinarea omului, închinarea a fost înmulţitoare de bucurie, căci s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. şi aici vreau să mai facem o legătură între începuturile vieţii pământeşti a Domnului Hristos şi sfârşitul, adică Înălţarea la cer, în sensul că atunci când S-a născut Domnul Hristos, tot din relatarea Sf. Evanghelist Luca ştim că păstorilor din Betleem îngerul binevestitor le-a spus: "Iată vă binevestesc vouă - ce? - bucurie mare care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut vouă Mântuitor care este Hristos Domnul" (Luca 2, 10-11).

Sf. Apostol Pavel în Epistola către Filipeni, în cap. 2 are câteva gânduri în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos, dar nu cu Înălţarea ca eveniment, ci cu Înălţarea ca fapt recunoscut de către Dumnezeu şi de către sufletul omenesc. şi anume, porneşte cu faptul că doreşte ca în credincioşi să fie simţirea care a fost în Iisus Hristos: "Să aveţi în voi simţirea care a fost în Iisus Hristos". Aşa îşi începe Sf. Apostol Pavel gândurile în legătură cu aceasta. şi spune ce simţire are în vedere: "Care, în chipul lui Dumnezeu fiind, nu a ţinut ca la o pradă la asemănarea Sa cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine chipul robului luând şi ascultător făcându-Se până la moarte şi moarte de cruce". şi adaugă: "Pentru aceea şi Dumnezeu L-a înălţat pe El şi I-a dăruit Lui nume mai presus de orice nume, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt şi toată limba să mărturisească că Domn este Iisus Hristos întru mărirea lui Dumnezeu" (Filipeni 2, 5-11). în cuvintele acestea, Sf. Apostol Pavel are în vedere Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Jertfa Fiului lui Dumnezeu, bineînţeles Învierea, şi pomeneşte în special Înălţarea, că "L-a înălţat pe El şi I-a dat Lui nume mai presus de tot numele". De aceea a făcut acestea, "ca în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos întru mărirea lui Dumnezeu".

Sf. Apostol Pavel în Epistola către Filipeni are în vedere concepţia de atunci despre lume, despre univers. şi priveşte universul ca o existenţă în trei etaje: pământul la mijloc, pe care trăiesc oamenii, sus cerul şi sub pământ, iadul. "L-a înălţat pe El şi I-a dăruit Lui nume mai presus de tot numele ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece", adică orice om să recunoască Înălţarea şi să aducă mărire lui Dumnezeu, mărire Mântuitorului ca Celui înălţat. şi aceasta să o facă - genunchii să şi-i plece - "şi cele cereşti, şi cele pământeşti, şi cele de dedesubt". Toate categoriile de oameni care există.

Sf. Apostol Pavel, se înţelege, vorbeşte în limbajul oamenilor de atunci, în concepţia de atunci, care nu e o concepţie care trebuie neapărat să rămână aşa cum a prezentat-o Sf. Apostol Pavel - ca şi când ar zice cineva: păi, dacă a zis Sf. Apostol Pavel că e aşa, atunci aşa - e un fel de a vorbi în fond. Pentru că acum numai Dumnezeu ştie unde mai e susul şi unde mai e josul, dacă e vorba după concepţiile de acum, care sunt concepţii ştiinţifice şi care nu pot fi în general contestate. Acestea nu sunt lucruri care ţin de credinţă. De credinţă ţine faptul că Dumnezeu e conducătorul şi toată rânduiala care este e făcută de Dumnezeu. Cum ni se descoperă, cum vom şti despre acestea, nu ne surprinde nimic. Nu ne surprinde, de exemplu faptul că între pământ şi cer nu există compartimente, nu există un perete, un zid care desparte cerul de pământ şi aşa mai departe. Nu cade cerul nostru când vin oamenii şi ne spun: "am zburat până în lună şi nu am găsit cerul". Nu l-am găsit pentru că cerul e altceva. Chiar Sf. Ioan Gură de Aur spune că noi ştim că este cer dar nu ştim ce e cerul. Cerul e locul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e mărginit într-un loc anume, ci e pretutindeni. şi dacă Dumnezeu e pretutindeni şi cerul e pretutindeni. Nu ştim, nu avem elemente care să ne formeze o concepţie anume despre cer. Cine poate spune ce e cerul? Cerul e ceva mai presus de înţelegerea noastră.

Poate că cineva a citit predicile lui Iile Miniat. Au apărut nu demult predicile lui Ilie Miniat şi acolo este o predică despre rai. şi în predica aceasta despre rai Ilie Miniat zice de mai multe ori: "O, raiule, noi putem să te dobândim dar nu putem să te înţelegem". Tot aşa e şi cu cerul. ştim că este cer, nu ştim ce este. ştim că este cer - e locul lui Dumnezeu - şi zicem că este pretutindeni fiindcă şi Dumnezeu e pretutindeni. ştim că este cer şi sufletul omenesc îl numim de multe ori cer, dacă vine Preasfânta Treime în sufletul omenesc. Maica Teodosia are o poezie, "Cer nou", poate unii o cunoaşteţi de la Timişoara că aţi auzit-o de la mine:

Sigur că ideea aceasta că sufletul omenesc poate să fie cer vine şi de acolo că Maica Domnului a fost numită şi e gândită ca cer. Să ne gândim la o alcătuire de la slujba Ceasului I unde zicem: "Cum te vom numi pe tine ceea ce eşti cu dar dăruită? Cer, că ai răsărit pe Soarele dreptăţii?" Deci Maica Domnului e cer, credincioşii care-L primesc pe Domnul Hristos în suflet împreună cu Tatăl şi cu Duhul devin cer, aşa că cerul poate fi pretutindenea, poate fi în sufletul omului, poate fi undeva în univers, dar toate acestea sunt lucruri pe care le gândim în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos.

Se pune acum o problemă, dacă nu ştim ce-i cerul, cum spunem că Domnul Hristos S-a înălţat la cer? Unde S-a înălţat? ştiţi ce înseamnă aceasta, că Domnul Hristos S-a înălţat la cer? Înseamnă că nu mai trăieşte în condiţiile de timp şi spaţiu în care trăim noi, că trupul Lui îndumnezeit e altfel decât trupurile noastre, în alte condiţii, că S-a înălţat mai presus de ceea ce putem gândi noi despre Înălţare. Doar de aceea e taina Înălţării. Ceea ce ne interesează pe noi nu e atât locul unde se găseşte firea omenească a Domnului Hristos, pentru că firea omenească a Domnului Hristos se găseşte undeva, într-un loc anume, omul e făcut în aşa fel să nu poată fi peste tot şi nici umanitatea din Fiul lui Dumnezeu nu e peste tot. Dumnezeirea Lui e peste tot. Trupul Domnului nostru Iisus Hristos în chip tainic e în Sf. Euharistie, dar trupul cel luat din Preasfânta Fecioară, trupul cel cu care Domnul Hristos S-a răstignit şi a înviat şi S-a înălţat la cer e într-un loc anume, noi nu ştim unde. Nu ştim condiţiile, nu ştim pentru că nu ni s-a descoperit, şi dacă e vorba, într-un fel nici nu ne interesează, taina o lăsăm să fie taină. Ceea ce ne interesează pe noi este că Domnul Hristos nu mai e în condiţia în care trăim noi, e undeva mai presus de ceea ce putem gândi noi. şi apoi important este pentru noi, când ne gândim la Înălţarea la cer a Domnului Hristos, unde se găseşte Domnul Hristos în raport cu noi, faţă de noi. E înălţat mai presus de noi?

Sf. Maxim Mărturisitorul are în Filocalie vol. II nişte aprecieri în scrierea "Capetele despre cunoştinţa de Dumnezeu", capetele gnostice. Are nişte aprecieri în legătură cu faptul acesta, că dacă credem în Domnul nostru Iisus Hristos ca înălţat la cer, atunci trebuie ca gândurile noastre să fie grupate în legătură cu Domnul Hristos Care e mai presus de noi. Adică să nu-L coborâm pe Domnul Hristos la măsurile noastre, să nu-L coborâm pe Domnul Hristos la condiţiile noastre, ci să-L lăsăm pe Domnul Hristos mai presus de noi şi să se grupeze toate gândurile noastre în legătură cu Domnul Hristos Cel înălţat. Dealtfel noi nu ne mai putem gândi altfel la Domnul Hristos decât la Domnul Hristos Cel înălţat la cer. Cum S-a înălţat, unde Se găseşte, iată nişte taine. Taine pe care nu le-a elucidat nici Biserica şi nu le putem elucida nici noi. Taine în faţa cărora ne plecăm cu mintea cum s-a plecat Sf. Apostol Petru când L-a simţit mai presus de el şi a zis: "Du-Te de la mine Doamne căci sunt om păcătos", sau când a zis: "Pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare". Părintele Arsenie zicea că noi avem mintea care discută cu Dumnezeu în loc să se supună fără discuţie.

Dragi ascultători, dacă e vorba să vorbim despre Înălţarea Domnului Hristos, trebuie să vorbim despre Înălţarea Domnului Hristos măcar în perspectiva pe care ne-o prezintă Biserica la Înălţarea Domnului Hristos, la sărbătoarea Înălţării, când ne spune că Înălţarea e dumneziască.

Despre Maica Domnului la Înălţarea Domnului Hristos spunem că e mai presus de minte şi de cuvânt. Dacă Maica Domnului care-i om, e mai presus de minte şi de cuvânt, ce putem zice despre Domnul Hristos şi despre cele ale Lui, care e mai presus de tot ce poate omul cugeta şi spune, cum zice Sf. Simeon Noul Teolog. Nu ajunge gândul până la Domnul Hristos. Domnul Hristos Se coboară la gândurile noastre ca să ne înalţe mai presus de noi, dar taina rămâne taină. şi noi recunoaştem tainele şi credem în ele şi dăm slavă lui Dumnezeu pentru ce ştim şi pentru ce nu ştim şi ne silim să avem o credinţă care să ne ridice şi pe noi.

Care-i calea Înălţării? Pentru că să ştiţi că viaţa creştină, după Botez, trebuie să fie o viaţă în Înviere. Sf. Apostol Pavel în Epistola către Romani are nişte aprecieri în legătură cu Botezul şi spune că omul cel vechi a murit şi a înviat omul cel nou. La Botez, la slujba botezului, preotul spune către candidatul la botez: "Botezatu-te-ai, luminatu-te-ai, miruitu-te-ai, sfinţitu-te-ai, spălatu-te-ai în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh". S-au întâmplat nişte lucruri care sunt începutul vieţii pozitive, vieţii creştine şi pentru că Botezul este moarte şi înviere, viaţa trebuie să fie în Înviere. Dacă am înviat împreună cu Hristos, atunci nu mai avem altceva de dorit decât să ne şi înălţăm împreună cu El. Înălţarea, într-un fel, începe de pe pământ, înainte de moarte. Cei mai mulţi oameni cred că la moarte se întâmplă toate, atunci înviezi, atunci te înalţi, atunci intri în împărăţia lui Dumnezeu. Nu e aşa! Eşti în împărăţia lui Dumnezeu prin viaţa creştină, dacă duci o viaţă de om din împărăţie, pentru că există om care nu e în împărăţia lui Dumnezeu, care chiar dacă a fost botezat, a murit din nou, iarăşi e în păcate. Sf. Apostol Pavel vorbeşte despre oameni care, deşi au înviat, de vii sunt morţi. Sf. Dimitrie al Rostovului spune că mulţi oameni poartă suflet mort în trupul cel viu. în pilda cu fiul risipitor se spune că a zis tatăl: "Fiul meu acesta a fost mort şi a înviat, a fost pierdut şi s-a aflat" (Luca 15, 24). Deci iată, sunt nişte învieri înainte de Înviere. Sf. Ioan care a scris "Scara", vorbind despre nepătimire spune că nepătimirea este "cerul cel de pe pământ" şi mai spune că "nepătimirea este învierea sufletului înainte de Învierea trupului". Aşa că noi suntem candidaţi la Înălţare.

Întrebarea se pune - acum după ce şi ştim şi nu ştim despre Înălţare, după ce ştim că e taină - care e calea înălţării noastre? Cred că la unii v-a şi venit în minte: calea înălţării noastre e smerenia. Sf. Apostol Pavel zice că L-a înălţat Dumnezeu pe Fiul Său - se înţelege, după firea omenească, pentru că dumnezeirea a fost totdeauna înălţată - pentru că S-a pogorât, S-a deşertat pe Sine, a trăit o viaţă de deşertare. Ce înseamnă de deşertare? O viaţă în care nu şi-a afirmat dumnezeirea Sa decât în mod întâmplător şi foarte reţinut. Asta înseamnă deşertare. Nu S-a manifestat cu toată dumnezeirea, cu toată capacitatea Lui aici pe pământ. A făcut minuni, le-a spus la oameni să nu spună nimănui, toate le-a făcut în smerenie. Pentru că condiţia vieţii creştine este smerenia. Fără smerenie nu există înaintare. Dar să ştiţi că smerenia nu e ostentativă, că eu sunt cel păcătos, eu sunt cel mai nu ştiu ce, aceasta e o modă. Dacă nu simţi tu în sufletul tău smerenie, nu numai în înţelesul că ai făcut păcate, căci smerenia e de mai multe feluri. Există o smerenie a omului păcătos, o smerenie a vameşului care-şi recunoştea păcatele, o smerenie a femeii păcătoase care recunoştea că a făcut păcate şi cerea ajutor de la Dumnezeu. De fapt aceasta nu e atât smerenie, cât conştiinţa păcătuirii. Domnul Hristos nu a avut o astfel de smerenie, că nu a putut-o avea. Fiul lui Dumnezeu nu avea păcate. A afirmat El însuşi lucrul acesta când a zis: "Cine mă va vădi pe Mine de păcat?" (Ioan 8, 46). Deci nu putea avea o astfel de smerenie, dar şi o smerenie care înseamnă conştiinţa păcătoşeniei este o smerenie care înalţă, pentru că te angajează să nu mai fii păcătos. Dacă eşti păcătos să nu mai fi. Când îţi recunoşti păcatul e un semn bun. şi mai există o altă smerenie, smerenia sfinţilor. Smerenia aceasta a avut-o de exemplu Maica Domnului, care a zis "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău" (Luca 1, 38). Care s-a supus şi a zis: "a căutat spre smerenia roabei Sale" (Luca 1, 48). O astfel de smerenie a avut Sf. Ioan Botezătorul care a zis că el e prietenul mirelui şi se bucură de mire şi că "Acela - adică Domnul Hristos - trebuie să crească, iar eu să mă micşorez" (Ioan 3, 30).

Sf. Isaac Sirul zice că smerenia adevărată are cel care a trecut prin conacele tuturor virtuţilor. Deci cel care şi-a agonisit virtutea, acela trebuie să fie smerit, cu o smerenie pe care o apreciază cumva Sf. Petru Damaschin spunând că omul când face binele este colaborator al lui Dumnezeu, şi cu cât faci mai mult bine, cu atât trebuie să fii mai smerit, gândindu-te că Dumnezeu te-a ales ca să fii angajat al Lui, să fii colaborator al Lui la împlinirea binelui. Orice virtute pe care o realizăm în suflet ne deschide calea spre înălţare. Dar o cale spre înălţare lămurită de Sf. Apostol Pavel este în Epistola către Coloseni cap. 3, unde zice el, descrie el: "Cugetaţi cele de sus nu cele de pe pământ, unde Hristos este de-a dreapta lui Dumnezeu. Că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Deci lepădaţi şi voi toate acestea, omorâţi mădularele voastre cele de pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi zgârcenia care este o închinare la idoli, lepădaţi şi voi toate acestea, mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră, nu vă minţiţi unii pe alţii". Desfiinţarea păcatului este cale către înălţare. şi apoi adăugarea virtuţilor: "îmbrăcaţi-vă ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi cu milostivirile îndurărilor, cu bunătatea, cu blândeţea, cu smerenia, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii, iertând unul altuia şi peste toate îmbrăcaţi-vă cu dragostea care este legătura desăvârşirii şi pacea lui Hristos care covârşeşte toată mintea, să stăpânească în inimile voastre" (Coloseni 3, 2-15). Asta-i calea înălţării.

E bine să avem în vedere încă ceva, şi anume că pe acelaşi munte în care Domul Hristos a suferit în grădina Ghetsimani, S-a smerit înaintea lui Dumnezeu, de pe acelaşi munte S-a înălţat la cer. Pentru că există o legătură între smerenie şi înălţare. Vrea cineva să se înalţe cu Domnul Hristos? Trebuie să fie smerit. După puterea lui. Bineînţeles că Domnul Hristos nu va cere de la noi lucruri pe care nu le putem avea, dar în orice caz să le avem în vedere. şi în măsura în care mergem pe calea înălţării noastre, unită cu Înălţarea Domnului Hristos, vom cunoaşte mai bine şi mai curând, vom cunoaşte mai mult din taina Înălţării. în orice caz, oricât am cunoaşte, taina Înălţării rămâne taină. şi dacă mărturisim, dacă dăm mărturie despre Înălţarea Domnului Hristos, să ştiţi că altă mărturie mai bună nu putem avea decât aceea întru smerenie. "Cel ce se smereşte pe sine se va înălţa" (Luca 18, 14). Îl va înălţa Domnul Hristos. Aşa se întâmplă cu cei care se gândesc la taina Înălţării, care au în vedere taina Înălţării Domnului Hristos, care se uimesc de Înălţarea Domnului Hristos, dar care ştiu totodată că taina rămâne taină. Dumnezeu să ne lumineze!

 

O întrebare: dacă la fiecare sărbătoare se repetă în mod tainic Înălţarea?

Nu. Se repetă în conştiinţa noastră. în realitate Domnul Hristos nu se mai înalţă, căci e înălţat gata. Domnul Hristos nu mai înviază, căci a înviat. Însă sărbătorile sunt prilejuri de actualizare a acelor evenimente, la care au participat cei care au participat, ca să avem şi noi putinţa să participăm la acele evenimente. "Astăzi Se naşte din Fecioară" zicem noi la sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ca şi când lucrurile se petrec în actualitatea noastră dar care de fapt nu se mai petrec, nu se repetă, dar pentru noi este ca şi când am fi la peştera din Betleem, chiar suntem chemaţi, suntem chemaţi să mergem pe muntele Taborului la Schimbarea la faţă, suntem chemaţi să mergem la mormântul Mântuitorului la Paşti, dar toate acestea sunt în duh, nu sunt repetate ca evenimente, ci ca sărbători doar.

Ce ne puteţi spune despre spălarea picioarelor în duh?

Ceea ce am spus. De fapt am explicat că a spăla picioarele în duh înseamnă a-l curăţi pe omul de lângă tine, a-l dezvinovăţi, a-l despovăra, a-l face curat, pentru că spălarea are rostul de a-l face curat. Adică să nu-l judecăm şi să nu-l defăimăm şi să nu-l bruscăm, ci să-l curăţim, să-l facem din murdar, dacă este, curat, prin spălarea pe care i-o aducem. şi mai este încă ceva: să-l cinstim, adică să-l respectăm, să ne considerăm mai prejos de el. "Unii pe alţii mai de cinste făcându-vă" (Filipeni 2, 3), scrie Sf. Apostol Pavel în Epistola către Filipeni, sau în Epistola către Romani: "în cinste unii altora daţi-vă întâietate" (Romani 12, 10). Vedeţi că în ce priveşte iubirea de aproapele, măsura este să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, dar în ceea ce priveşte cinstirea, zice unul pe altul mai de cinste făcându-vă. E mai presus de cinstirea pe care ne-o dorim nouă înşine, mai mult să dăm. şi ştiţi că Domnul Hristos când a fost cinstit de o femeie care a turnat peste El mir, aşa de mult a cinstit-o pe acea femeie şi fapta ei, încât a zis că oriunde se va propovădui Evanghelia, să se spună şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei. Deci Domnul Hristos ţine la lucrul acesta, ca noi să fim unii faţă de alţii cinstitori. Ori cinstirea - pe mine m-ar stingheri de exemplu dacă cineva ar vrea să-mi spele picioarele, căci acesta e un lucru care îl face fiecare singur, dar - în duh suntem datori să o facem şi o facem prin aceea că aducem cinstire oamenilor din jurul nostru şi prin aceea că ne silim să-i curăţim, să-i avem curaţi, să-i facem noi înşine curaţi.

Părinte, ce ne puteţi spune în legătură cu ceea ce se relatează în cap. 15 din Epistola către Corinteni în legătură cu Învierea lui Hristos şi învierea noastră şi afirmaţia pe care aţi făcut-o că nu se ştie unde este trupul omenesc al lui Hristos?

Nu se ştie! Cine ştie? Zicem că e la cer, nu? Iar trupurile noastre vor fi asemănătoare trupului lui Hristos înviat, atât ştim din învăţătura Bisericii. Mai mult nu ştim. Nu a văzut nimeni un trup ca acela al Domnului Hristos care a străbătut prin piatră şi care a străbătut prin uşile încuiate.

Părinte, ne puteţi spune ce deosebiri sunt între mântuire şi desăvârşire?

Da. Mântuire înseamnă eliberare, scăpare de ceva care se împotriveşte, de exemplu de păcat, de moarte, de suferinţă, iar desăvârşirea este deplinătate, e perfecţiune. Sunt trei etape în concepţia ortodoxă: mântuirea, desăvârşirea şi îndumnezeirea. Mântuirea e începutul în înţelesul că cel mântuit nu mai e stăpânit de patimi şi de păcate. Citiţi de exemplu în Epistola Sf. Apostol Pavel către Corinteni, în prima epistolă în cap. 6 unde se spune: "Nu vă faceţi socoteli greşite. Nici desfrânaţii, nici cei lacomi de avere, nici hoţii, nici cei răi de gură, nici beţivii nu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu". şi după aceea adaugă: "Aşa aţi fost unii dintre voi dar v-aţi curăţit, v-aţi spălat, v-aţi îndreptat". Asta înseamnă că sunt pe calea mântuirii pentru că mântuirea de fapt este un proces, nu este un lucru care se realizează într-o anumită clipă. în orice caz, la Botez se consideră că omul e mântuit şi că celelalte câte urmează sunt ale omului mântuit. Ei, mântuirea nu e totul, e undeva la început. Pe baza acestei situaţii noi, pe legătura aceasta cu Dumnezeu care se realizează în mântuire, omul înaintează în virtuţi şi merge spre desăvârşire. Desăvârşirea la care suntem chemaţi e desăvârşirea Tatălui ceresc, iar desăvârşirea Tatălui ceresc ne este prezentată de Domnul Hristos în raport cu iubirea. Zice: "ca să fiţi fii Tatălui vostru Celui din ceruri care răsare soarele peste cei buni şi peste cei răi, trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi", şi la urmă zice "fiţi dar voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este" (Matei 5, 45-48). Sf. Apostol Pavel în Epistola către Coloseni zice: "îmbrăcaţi-vă cu iubirea care e legăura desăvârşirii" - deci tot iubirea o are în consideraţie în legătură cu desăvârşirea. Iar Sf. Isaac Sirul, întrebat fiind ce este desăvârşirea, zice: "o prăpastie de smerenie". Deci o smerenie fără sfârşit. şi pe considerentul acesta s-a ajuns la gândul că desăvârşirea trebuie urmărită mai ales în două lucruri, şi anume în smerenie şi în iubire. Dar desăvârşire în general înseamnă deplinătate. Să nu te mulţumeşti niciodată cu puţinul pe care l-ai făcut, dar nici să nu te tânguieşti că nu ai făcut destul, ci să fii angajat totdeauna spre mai mult şi spre mai bine şi spre mai frumos. Până ajungi la desăvârşirea fără hotar, că nu se poate spune că cineva, într-un moment dat, a ajuns la desăvârşire, la deplinătate, la perfecţiune şi mai ales la desăvârşirea Tatălui ceresc. Sf. Isaac Sirul spune că desăvârşirea e fără hotar. şi apoi - bineînţeles că lucrurile acestea nu sunt cu graniţe între ele, până aici e mântuirea de aici încolo e desăvârşirea, toate lucrurile acestea merg unele cu altele, sunt amestecate în viaţa duhovnicească - urmează îndumnezeirea care constă în lucrarea lui Dumnezeu asupra omului. Când face Dumnezeu ceea ce omul nu mai poate face.

În episodul pescuirii minunate după Înviere se specifică un anumit număr de peşti. Are vreo semnificaţie?

153 de peşti. Nu ştiu dacă are vreo semnificaţie. În Filocalie este la Evagrie Ponticul un cuvânt despre rugăciune care e constituit în 153 de capete. Are el, acolo, nişte gânduri, dar nu ştiu. Poate să simbolizeze ceva dar nu ştim ce anume. şi, de fapt, poate că nu atât se spune numărul, cât se arată minunea. Că zice: "şi atâţia fiind, totuşi mreaja nu s-a rupt". Asta o ştiu pescarii. Noi, care nu pescuim nu ştim nici cât au fost de mari şi nici când se rupe mreaja dacă sunt atâţia sau atâţia peşti. şi totuşi, fiind 153, mreaja nu s-a rupt. Înseamnă că de fapt numărul acesta se afirmă mai mult pentru a se scoate în evidenţă minunea, nu pentru simbolismul numărului.

 

25 iulie 1996

material preluat de pe www.nistea.com

[+] Sinaxar - Cuvioasa Maica noastră Parascheva cea nouă

Aceasta cu adevarat mare si vestita între femei, Cuvioasa si pururea pomenita Parascheva, s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii fericitei erau de neam bun si mariti, înavutiti cu foarte multi bani si averi; mai mult însa îi marea si îmbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si a fi si a se numi crestini. Acestia dar aducând la lumina pe cuvioasa, întâi au renascut-o prin scaldatoarea cea dumnezeiasca, apoi pe cale înaintând, o învatara toata îmbunatatirea si asezarea cea dupa Dumnezeu; iar dupa ce a trecut al zecelea an, ades mergea cu maica sa la biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a auzit aceste dumnezeiesti binevestiri: "Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie". Îndata toata a fost cuprinsa de aceasta si iesind din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa si dezbracând hainele stralucite si luminate ce purta, le-a dat lui si ea a îmbracat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare mestesugire înteleapta.

Iar dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip s-au îngrozit si au batut-o ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Si acestea, adica în casa parinteasca erau ca niste preîntâmpinari ale roadelor ce mai pe urma erau sa odrasleasca în ea si pasiri spre trecerea peste om. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, unde gustând toate bunatatile cele dupa Dumnezeu, îndestulându-se de dumnezeiestile si sfintitele biserici si moastele sfintilor si fiind binecuvântata de sfintii barbati cei de acolo si întarindu-se cu rugaciunile lor, a iesit din cetate si a trecut în Calcedon de cealalta parte si de acolo a venit la Iraclia din Pont, calatorind cu picioarele sale. Iar parintii ei însisi si prin altii (ca nevoia este lesne iscoditoare), mult trudindu-se si locuri din locuri schimbând si cetati si sate calcând si neaflând-o, s-au întors acasa. Iar preafericita fecioara venind la Iraclia din Pont si sosind la un oarecare locas dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu si intrând în el cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare într-acest sfânt locas, tot felul de îmbunatatiri savârsind; caci întru rugaciunile de toata noaptea facea stari statornice si de diamant, ajunari neîncetate, batai în piept, tipete, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fata pamântului, cine dupa vrednicie va povesti; obiceiul smerit, cugetul cumpatat, curatenia inimii si plecarea ei spre Dumnezeu. Iar acum din destul de acestea desfatându-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau sa o duca la Ierusalim; caci aceasta dorinta o avea si ruga pe Dumnezeu si pe Maica Lui de aceasta. Deci asa pregatita a iesit din biserica si îngradita cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim si îndestulându-se de toate cele sfinte si bune ale Ierusalimului, unde si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat" si saturându-se si zburdând prin pustiul Iordanului ca o pasare, a nimerit la o viata cinstita de calugarite pustnice si aci a intrat. Însa cât s-a nevoit aci, prin care pe vrajmasul diavol pâna în sfârsit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe si de tot felul a navalit asupra ei, neputând a le da în scris toate, putine oarecare din ele spre pomenire vom adauga aci. Bautura întrebuinta apa de izvor, si de aceasta foarte putina; trebuinta asternutului o împlinea o rogojina, iar îmbracamintea era o haina si aceasta foarte zdrentaroasa, cântarea pe buze neîncetata, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunatatirilor, smerita cugetare le cuprindea pe toate acestea.

Deci multi ani rabdând în aratata mânastire a calugaritelor si nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a iesit de aci si a venit la Ioppe si intrând într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casa, si a ajuns cu corabia la limanul patriei sale dupa ce a suferit multe primejdii ale sfarâmarii de corabie, în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol, si dupa ce a cercetat dumnezeiestile locasuri si pe sfintii barbati a plecat si a venit la oarecare sat anume Calicratia si acolo la biserica sfintilor si întru tot laudatilor Apostoli s-a salasluit, nesocotind petrecerea parintilor de bun neam si batjocorind întelepteste uneltirile vicleanului înselator. Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbita si din potopul acestor curgatoare zburând a odihnit cortul ceresc, încredintând sfânt sufletul sau mâinilor îngeresti si prin ei locasurilor celor vesnice si dumnezeiesti; iar trupul cel din pamânt si înfrumusetat cu dumnezeiesti îmbunatatiri l-a ascuns în pamânt. Multa vreme dupa aceasta a trecut si cineva, rau cheltuind viata si obsteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecaruia din barbatii sfinti aratându-se în vis: "Ridica, i-a zis, trupul acesta si-l arunca; ca soare fiind si lumina nu pot suferi întunericul si murdaria". Însa zabovind acel dumnezeiesc barbat, divina aratare a cuvioasei socotind-o vedere obisnuita, sau vis normal, si a doua, si a treia iarasi sfânta l-a strigat si cumplit l-a îngrozit. Si dupa ce calugarul si-a venit în sine dupa cum se cuvine si din numele cuvioasei, care îi arata cu degetul locul, prea degrab s-a sculat si cu sârguinta a descoperit poporului vedenia de acolo, care cu totii obsteste alergând ca la o vistierie foarte înavutita au sapat pamântul. Iar dupa ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasma, si acel sfânt trup al cuvioasei aflându-l întreg cu totul pazit, cu mâini cucernice l-au adus în biserica Sfintilor Apostoli, umplând aerul de mirezme si tamâieri si cântând dumnezeiesti psalmi. Însa câte minuni a savârsit dupa asezarea moastelor ei aici, Dumnezeul minunilor prin ea si pâna acum savârseste, cu neputinta este în scris a le da; caci covârsesc, ca sa zicem asa si numarul stelelor si nisipul marii. De vreme ce vindeca schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli, înca si cele atingatoare de moarte; si în scurt a zice, departeaza toata neputinta nevindecata, numai cu atingerea raclei, care nu înceteaza, nici va înceta, îmbelsugat a varsa tamaduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamarit-o.

Despre aceea, ca sfintele moaste ale cuvioasei aflate în cetatea Târnovei, capitala oarecând a crailor bulgari, s-a stramutat de aci la Belgrad, si de acolo în orasul Constantinopol, povestesc Evtimie si Rafail; asemenea si Meletie al Atenei si Dositei patriarhul Ierusalimului. Tot la acelasi loc aflam si povestire de stramutarea moastelor ei din orasul Constantinopol aici la Iasi. Adica, "Patriarhul Constantinopolului Partenie batrânul, luând bani de la domnitorul Moldaviei Vasilie, cu cuvânt ca sa plateasca datoriile Patriarhiei, spânzurând de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele moaste, ce se pazeau în Patriarhie, le-a trimis aici catre stapânitorul Moldoaviei".

Iata ce zice despre aceasta Cantemir domnitorul Moldovei: "Sfânta Parascheva, precum aflam din cartile bisericesti, era stapâna a satului Epivatelor, pe care apoi l-a câstigat marele Apocavcos, Voievodul însusi stapânitorul Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldaviei, Vasilie, sa stramute sfintele ei moaste din biserica patriarhala a Constantinopolului; le-a câstigat acestea pentru cele multe si mari binefaceri si slujbe facute sfintei biserici celei mari; ca din însasi veniturile sale a platit peste 260 pungi ce datora ea turcilor si crestinilor. Însa fiindca la turci este oprit a stramuta mort peste trei mile, afara de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomana, ca sa ia voie pentru stramutarea sfintelor moaste si ca sa ia porunca catre un Capugibasa, ca sa le însoteasca la Moldavia. Toata povestirea aceasta a stramutarii acesteia este zugravita pe peretele de amiazazi al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla sfintele ei moaste. Între alte lucruri se înfatiseaza acolo si Capugibasa cu ofiterii lui, mergând la petrecerea sfintelor moaste".

Aceasta stramutare de atunci este descrisa si pe marmura Cuvucliului, unde sunt asezate sfintele moaste, asa: "Cu vointa Tatalui, cu bineplacerea Fiului si cu conlucrarea Sfântului si de viata facatorului Duh, a Dumnezeului celui marit si închinat în Sfânta si cea de o fiinta si nedespartita Treime. Binecinstitorul si de Hristos iubitorul Ioan Vasilie Voievod cu mila lui Dumnezeu domnitor a toata Moldavia, fiind râvnitor si aparator al sfintei credinte rasaritene, dupa dumnezeiasca îngrijire, a stramutat din Constantinopol cu multa osârdie si prea multa dorinta aceste cinstite moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Târnova. Aceasta stramutare a fost a treia. Iar preasfintitul si fericitul a toata lumea patriarh Partenie, cu toata bunavointa si sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaste ca pe o vistierie dumnezeiasca, cu prea fericitii trei mitropoliti: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei si Teofan al Paleon-Patronului, în zilele prea sfintitului Varlaam mitropolitul Sucevei si a toata Moldavia; iar binecinstitorul si de Hristos iubitorul si cu mila lui Dumnezeu stapân al nostru si domnitor a toata Moldavia Ioan Vasilie Voievod, de acasa iesind cu evlavie si din tot sufletul primind aceasta nepretuita vistierie, potrivit le-au pus si le-au pastrat în cea noua zidita biserica a Sfintilor Trei Ierarhi si ai lumii dascali: Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântatorul si Ioan Gura de Aur, spre cinstea si marirea lui Dumnezeu celui laudat în Treime si spre vesnica solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lasarea pacatelor sale si a tot stralucit neamul lui. În anul de la Adam 7149, iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelasi an s-a nascut si preaiubit fiul lui, Ioan Stefan Voievod, ca-ruia sa-i dea Domnul zile îndelungate si viata de multi ani. Amin".

Din traditie avem povestiri de multe minuni savârsite de cuvioasa în anii cei dinaintea noastra, pe care nu s-a sârguit cineva a le aduna si a le publica spre lauda lui Dumnezeu slavitorul sfintilor Sai; înca si în zilele noastre nu conteneste a face minuni celora ce cu credinta alearga la ea. Caci câti neputinciosi au evlavie la sfintele moaste, alergând cu credinta sau din acoperamânturile puse la capul cel sfânt al Cuvioasei luând si purtând, dobândesc vindecare! Si la neplouare, sau alta nevoie mare, facând litanie crestinii cu sfintele moaste, nu se lipsesc de cerere. Ci si în patria ei Epivata unde, precum se zice, casa ei parinteasca a fost prefacuta în biserica cu numele ei, cuvioasa face multe minuni, careia se cuvine marirea în vecii vecilor. Amin.

In ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaste au fost asezate in minunata biserica a manastirii "Sfintii Trei Ierarhi", ctitoria domnitorului. Cinstitele moaste au ramas aici pana in anul 1884, cand au inceput lucrarile de restaurare a sfantului lacas, fiind mutate in paraclisul manastirii. Dar in seara zilei de 26 decembrie 1888, dupa slujba Vecerniei, din neatentie a ramas aprinsa o lumanare din sfesnicul de langa racla din lemn in care erau asezate cinstitele moaste; peste noapte sfesnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era asezata racla, arzand mocnit toata noaptea, fiind prefacut totul intr-un morman de jar. A doua zi dimineata, autoritatile de stat si bisericesti, preotii si credinciosii au constatat ca cinstitele moaste au ramas neatinse, inca o minune savarsita prin puterea lui Dumnezeu.

Ridicate din mormanul de jar, moastele Cuvioasei au fos adapostite provizoriu in altarul paraclisului de la manastirea Sfintii Trei Ierarhi si in curand stramutate in noua catedrala mitropolitana din Iasi, care fusese sfintita cu putin timp mai inainte, la 23 aprilie 1887. Aici se gasesc si astazi, fiind cinstite de obstea dreptcredinciosilor moldoveni, care ii cer sa mijloceasca pentru ei inaintea tronului ceresc, fiind socotita ca o adevarata ocrotitoare a Moldovei.

In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe Rusa si Bulgara.

De astfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstita in Biserica noastra veacuri de-a randul. Inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea exista o biserica cu hramul Prea Cuvioasa Parascheva in Rasinari, langa Sibiu, iar in anul 1408 aflam de existenta unei biserici cu hramul Sfanta Vineri in "Targul Romanului". Multe alte biserici din Moldova sau din alte parti ale pamantului romanesc au acelasi hram. Chipul ei sau scene din viata ei sunt zugravite in diferite biserici romanesti. Dreptcredinciosii crestini de pretutindeni o venereaza atat prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie a fiecarui an, iar cei din Iasi si imprejurimi prin inchinarea in fata cinstitelor ei moaste, cerandu-i ocrotire si ajutor.

Drept aceea, sa o cinstim si noi si sa ne rugam asa:

"Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia." (Din Acatistul Cuvioasei, Condacul 3.)

Material preluat de pe http://www.calendar-ortodox.ro

[+] Acatistul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Preacuvioasei noastre maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilinta ii aducem noi nevrednicii pacatosi pentru mijlocirile sale. Ca mari daruri ne-am invrednicit a dobandi, de la izvorul cel pururea curgator de bunatati al Mantuitorului nostru, si sa-i cantam : Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Icosul 1 :

Ingerii din cer cu laude primind duhul tau cel fecioresc din pamintestile locasuri, de bucurie te-au incununat pentru vredniciile tale; caci femeiesc trup purtand si fire slabanoaga, ai stiut a birui toate puterile vrajmasilor prin buna intelepciune; pentru aceasta-ti cantam :

Bucura-te, inteleapta fecioara;
Bucura-te, porumbita cuvantatoare;
Bucura-te, suflet ingeresc in trup fecioresc;
Bucura-te, vrednica mijlocitoare catre Domnul;
Bucura-te, mangaierea oamenilor;
Bucura-te, alinarea de suferinta;
Bucura-te, nadejdea noastra cea tare;
Bucura-te, intarirea credinciosilor;
Bucura-te, liman lin si neinviforat;
Bucura-te, pilda bunei cucernicii;
Bucura-te, luminarea celor nepriceputi;
Bucura-te, scaparea celor deznadajduiti;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 2-lea :

Asa Imparatul tuturor rasplateste biruintele. Asa mana proniei cea ne vazuta intareste neamul omenesc, imbratisand cu credinta cele de dinsa randuite spre mantuire. Pentru aceasta sa ne departam de nelegiuiri; pana cand vom petrece in pacate ? Doamne, intareste inimile noastre ca sa-Ti cantam in fapte bune cantarea cea ingereasca : Aliluia !

Icosul al 2-lea :

Preacinstita fecioara, catre tine am nazuit, catre tine care de multe ori si tu ai luat pe sfinti si pe ingeri in ajutor la pamantestile ispite; fii acum si pentru noi grabnic folositoare, caci te-ai invrednicit a intra inauntrul casei mirelui cu candela luminoasa, precum ne-a povatuit Mantuitorul Hristos, si primeste cantarea aceasta :

Bucura-te, margaritar nepretuit al vistieriei noastre;
Bucura-te, floare nevestejita a Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, temelie neclintita a crestinatatii;
Bucura-te, a fecioarelor inzestratoare si rugatoare catre Maica lui Dumnezeu;
Bucura-te, ascultatoare a preotilor cucernici;
Bucura-te, grabnica ajutatoare a strainilor;
Bucura-te, fierbinte mangaietoare a prigonitilor;
Bucura-te, milostiva povatuitoare a v aduvelor;
Bucura-te, invingatoarea dusmanilor;
Bucura-te, izbavirea tuturor celor ce te cheama spre ajutor;
Bucura-te, mare folositoare a sufletelor;
Bucura-te, vindecatoarea de rani a trupurilor;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 3-lea :

Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti, ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 3-lea :

Epivata, vazand lauda pamantului ei, rasarind dintru ale sale, cu bucurie te-a intampinat, preacuvioasa, marturisindu-te cu mare cucernicie; iar noi, care in urma ne-am invrednicit a dobindi moastele tale, cum vom putea indestul a propovadui minunile pe care le-ai facut, de nu cantam acestea:

Bucura-te, luminatoarea Moldovei;
Bucura-te, sprijinitoarea Epivatei;
Bucura-te, invatatoarea parintilor tai;
Bucura-te, ceea ce n-ai adunat averi pamintesti;
Bucura-te, adunatoarea cerestilor daruri;
Bucura-te, ceea ce n-ai primit hainele cele scumpe;
Bucura-te, cinstitoarea hainei smereniei;
Bucura-te, indreptatoarea mindriei;
Bucura-te, cinstitoarea fecioriei;
Bucura-te, sprijinitoarea batranilor;
Bucura-te, osanditoarea dusmanilor;
Bucura-te, miluitoarea saracilor;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 4-lea :

Preacurata Fecioara Marie, Maica lui Dumnezeu, primeste si ale noastre datornice rugaciuni de la noi nevrednicii pe care prin mijlocitoarea noastra sfanta ti le aducem spre iertarea pacatelor si ne da noua pace si mare mila de la Fiul tau, Caruia Ii cantam neincetat : Aliluia !

Icosul al 4-lea :

Celei dupa vrednicie si cu credinta urmatoare a cuvantului lui Dumnezeu, care pentru buna cucernicie a primit darul vindecarilor si plata cereasca, prin glasul Mantuitorului zicand : sluga buna si credincioasa, intra intru bucuria Domnului tau, ii aducem cantarea aceasta :

Bucura-te, samanta neratacita;
Bucura-te, trup neobosit;
Bucura-te, hrana duhovniceasca;
Bucura-te, aur lamurit;
Bucura-te, foc arzator plevilor;
Bucura-te, pamant de indestulare;
Bucura-te, rodul pocaintei;
Bucura-te, alinarea relelor cugetari;
Bucura-te, risipitoare de furtuni;
Bucura-te, aducatoare de mana;
Bucura-te, datatoare de mangaieri;
Bucura-te, mijlocitoarea tuturor crestinilor catre Domnul;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 5-lea :

Obositi de truda gandurilor lumesti ne-am desteptat acum noi, ticalosii, lacrimand, ca nu avem incotro intinde nadejdile dupa faptele noastre spre a ne linisti, nefacand nici un lucru vrednic de mantuire si temandu-ne de taiere ca smochinul neroditor, cadem inaintea ta plangand, Sfanta Paraschevo, si strigam : miluieste-ne, ca dimpreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu cantarea de mantuire : Aliluia !

Icosul al 5-lea :

Cine nu te va ferici pe tine, cuvioasa, ca te-ai invrednicit a potoli prin nevointele tale zburdalnicia trupului si a dobindi mantuirea sufleteasca cu cinstea cea neluata de maini omenesti a cerestii mariri ? Sau cine nu te va ferici iarasi ca ai strabatut prin viteazul tau cuget impletiturile vicleanului cele amigitoare, si l-ai rusinat ? Pentru aceasta primeste urmatoarea cantare :

Bucura-te, turnul biruintei;
Bucura-te, usa mantuirii;
Bucura-te, pavaza credintei;
Bucura-te, locasul statorniciei;
Bucura-te, chipul bunatatilor;
Bucura-te, apararea cinstitei cruci;
Bucura-te, inchinatoarea ei vrednica;
Bucura-te, ca prin al ei ajutor ai fost izbanditoare;
Bucura-te, ca printr-insa te-ai facut lui Hristos urmatoare;
Bucura-te, a biruintei frumoasa stalpare;
Bucura-te, invingatoare a stapanirii iadului;
Bucura-te, mostenitoarea cerestii mangaieri;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare !

Condacul al 6-lea :

Dar cum vom canta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte vom lauda marirea faptelor tale, noi nevrednicii ? Ca nici faptele, nici credinta nu ne apropie de preacinstitele tale lucrari; dar, marturisind slabiciunea noastra, ne rugam tie a ne ajuta si a mijloci catre Dumnezeu sa primeasca cantarea : Aliluia !

Icosul al 6-lea :

Ne-au cuprins acum dureri ce nu sunt spuse, nici un ajutor omenesc de la nimeni nu asteptam, toti ne-au parasit deodata, pana si placerile ce odinioara ne desfatau acum se lupta cu noi; vai de ticalosia noastra, nu avem alta nadejde decit mila lui Dumnezeu si al tau ajutor sfant. Pentru aceasta ne rugam tie, grabeste a ne asculta, vindecandu-ne, ca sa cantam tie:

Bucura-te, leacul durerii;
Bucura-te, mana vindecarii;
Bucura-te, casa ocrotirii;
Bucura-te, raza mangaierii;
Bucura-te, cortul indestularii;
Bucura-te, roua fierbintelii; Bucura-te, mantuirea de boli;
Bucura-te, scaparea celor inspaimantati;
Bucura-te, izgonitoare de pagube;
Bucura-te, privighetoare neadormita;
Bucura-te, stea luminatoare;
Bucura-te, scara izbavitoare;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 7-lea :

Doamne, cerceteaza si vindeca pe robii tai cei cuprinsi de durere, zice preacuvioasa, rugandu-se neincetat, ca nu au reazem, nici mangaiere. Iar zilele grele sunt, si pentru ca ne-am mantuit, sa ne bucuram si sa cadem la Dumnezeu, pocaindu-ne si cantand : Aliluia !

Icosul al 7-lea :

Nelegiuirile noastre, multimea strambatatilor pe care le-am pricinuit aproapelui nostru, astazi ne osandesc si nu stim ce vom raspunde mergand la judecata, unde toti ne prigonesc, toti se ridica asupra noastra sa ne impileze; tu insa, o, preabuna maica, care asculti marturisirea noastra, mijloceste catre Domnul, sa prefaci soarta osandirii noastre in bunatati, scotind din inimile vrajmasilor nostri toata uraciunea si te vom preamari cu laude ca acestea :

Bucura-te, mijlocitoarea celor gresiti;
Bucura-te, folositoarea celor asupriti;
Bucura-te, indreptatoarea judecatorilor rai;
Bucura-te, doveditoarea celor clevetiti;
Bucura-te, scaparea celor judecati si osanditi;
Bucura-te, contenire a patimilor;
Bucura-te, nesprijinitoarea celor ce cauti numai folosul lor;
Bucura-te, neizbandire a mijlocitorilor celor vicleni;
Bucura-te, domolire a celor puternici;
Bucura-te, inlesnire a slabanogilor;
Bucura-te, starpitoare a rautatilor;
Bucura-te, izvoratoare a milostivirii;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 8-lea :

Acestea graind, ne linistim, ne veselim si ne bucuram; salta sufletele noastre ca nu-si vor rade de noi vrajmasii nostri. Nu ne va parasi Dumnezeul nostru pana in sfarsit, pentru rugaciunile tale, preacuvioasa, ci trimitand mila Lui asupra poporului, precum este obisnuit, si noi, nevrednicii, ne vom impartasi cu el de ale Sale bunatati, cu care dimpreuna vom cinta lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 8-lea :

La toti vom spune minunile tale, in glas vom canta praznuirea ta, dupa datoria obstii care ti-aduce spre multumire : marire laudei tale, marire indelung-rabdarii cu care te-ai incununat, nevoindu-te prin credinta, marire faptei celei cu statornicie urmata dupa pilda Iubitorului de oameni; pentru acestea graim catre tine:

Bucura-te, mireasa duhovniceasca;
Bucura-te, cununa adevarului;
Bucura-te, toiagul biruintei;
Bucura-te, marirea monahilor;
Bucura-te, povatuitoare a obstii;
Bucura-te, cinstitoare a cuvioaselor;
Bucura-te, pazitoare a sihastrilor;
Bucura-te, pomenitoare a veacurilor;
Bucura-te, propovaduitoare a dreptei credinte;
Bucura-te, surpatoare a eresurilor;
Bucura-te, dobandirea slavei dumnezeiesti;
Bucura-te, urmatoarea Cuvantului ceresc;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 9-lea :

Pe sfanta folositoare celor ce sunt intru nevoi, toti cu bucurie sa o laudam, pe cinstita Parascheva, ca aceasta viata nestricacioasa a luat in veci; pentru aceasta marire a aflat, si darul de minuni, cu porunca lui Dumnezeu, cantand : Aliluia !

Icosul al 9-lea :

Rau-cugetatorii prin tine mustrati fiind, se inspaimanta vazand slava lui Dumnezeu, cea gatita omului departat de pacate, in tine luminand , vazand taina cea necuprinsa a chipului maririi, asupra ta cuvioasa, ca astazi straluceste aducand credinciosilor daruri de vindecari; pentru aceasta ei s-au rusinat pocaindu-se si noi ne-am veselit, cantandu-ti tie :

Bucura-te, izbavitoarea noastra;
Bucura-te, povatuitoare;
Bucura-te, indreptatoare;
Bucura-te, izgonitoare de rele;
Bucura-te, aducatoare de bun miros;
Bucura-te, otravitoarea jivinelor;
Bucura-te, starpitoarea insectelor;
Bucura-te, feritoarea de naluciri;
Bucura-te, risipitoarea de grindina;
Bucura-te, aducatoarea de ploi manoase;
Bucura-te, imbelsugatoarea de roade bune;
Bucura-te, veselitoarea plugarilor;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 10-lea :

Niciodata nu vom inceta a vesti minunile tale, preacuvioasa, ca de n-ai fi stat tu, rugandu-te pentru tara aceasta pe care o pazesti cu preacuratele tale moaste, cine ne-ar fi izbavit din atatea primejdii, sau cine ne-ar fi usurat de bolile care au venit asupra noastra, pentru pacatele noastre cele multe? Deci dimpreuna cu tine cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 10-lea :

Zidurile casei parintilor tai n-au fost puternice, nici indestulatoare pentru a te opri de la marimea hotararii ce ai facut, fagaduindu-te a imbratisa viata monahiceasca; pentru aceasta si departandu-te de toata dezmierdarea si placerile lumesti, haina cea scumpa cu a cersetorului, venind de la biserica, ai schimbat-o, parasindu-ti parintii care te certau cu mustrari de la asemenea plecare. Deci cu smerenie dobandind cele preainalte, de la toti auzi:

Bucura-te, trandafir neatins de viermele trufiei;
Bucura-te, crin rasadit in gradina cea de sus;
Bucura-te, patul nevinovatiei;
Bucura-te, scaunul domniilor;
Bucura-te, sceptrul celor ce conduc;
Bucura-te, ocrotitoare neobosita;
Bucura-te, aparatoare neinfruntata;
Bucura-te, prigonitoare a celor ce ne ispitesc;
Bucura-te, cinstitoare a celor ce ne miluiesc;
Bucura-te, intaritoare a celor ce ne slujesc;
Bucura-te, luminatoare a celor ce ne mangaie;
Bucura-te, impreuna-lucratoare cu cei ce ne hranesc;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 11-lea :

Suntem plini de pacate, indurate Doamne, si greu se lupta sufletele noastre gandind la judecata, caci ce vom face noi pacatosii, napadindu-ne deodata neprevazutul sfarsit ? Mila cerem, Doamne, mila Hristoase al nostru, caci nu avem chip de indreptare; nu trece cu vederea rugaciunile noastre si pocainta, care in tot ceasul dupa pacate ne-a cuprins si primeste ca inchezasuitoare a bunei noastre vointe si a temerii de Tine, rugaciunea aceasta, pe langa care Ti-aducem mijlocitoare si pe maica noastra Parascheva, cantand cu dansa dimpreuna : Aliluia !

Icosul al 11-lea :

Multi pacatosi mai inainte de noi si-au dobandit mantuirea umilindu-se. Cum dar si noi ne vom departa de aceasta nadejde ? Catre tine insa nazuim, preacuvioasa maica, si nu vom fi rusinati, nedepartandu-te de noi ca de pacatosul acela care langa tine a fost inmormantat fara a i se cunoaste nevrednicia sa si pentru care ai cerut prin vedenie sa i se mute trupul cel stricat de langa moastele tale. Deci ne rugam primeste rugaciunile si lacrimile noastre, mijlocind iertarea pacatelor noastre pentru ca iti cantam:

Bucura-te, smerenie inalta;
Bucura-te, fecioara neintinata;
Bucura-te, comoara nedesertata;
Bucura-te, maica prealaudata;
Bucura-te, mantuirea cea smerita;
Bucura-te, lauda celor cinstiti;
Bucura-te, mangaierea celor nenorociti;
Bucura-te, povatuitoarea celor rataciti;
Bucura-te, buna mea sfatuitoare;
Bucura-te, preablanda indreptatoare;
Bucura-te, sufleteasca veselitoare;
Bucura-te, grabnica ajutatoare;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 12-lea :

Nespusa este mangaierea noastra, privindu-te, cu noi petrecand, ca un dar al lui Dumnezeu ce s-a trimis tarii acesteia; ca de ce boli am fost cuprinsi si nu ne-ai vindecat; in care scarbe si nu ne-ai bucurat; de cate ori lipsiti, prigoniti si in razboaie si tu ne-ai ajutat noua, in totul plinind cuvintul Mantuitorului din Evanghelia Sa ! Pentru aceasta cu smerenie dobandind dreapta cea preainalta la scaunul maririi, iti cantam tie : bucura-te ! si lui Dumnezeu lauda cea cereasca : Aliluia !

Icosul al 12-lea :

Izbiveste-ne pe noi, maica, de toati boala, de ciuma, de holera si de vraimasi; izbaveste-ne pe noi, maica, de lacuste, de gindaci si de toata rautatea; izbiveste-ne pe noi, maici, de foc, de grindina si de fulger; izbiveste-ne pe noi, maica, de chinul cel de veci si de ceasul osindirii si ne invredniceste a dobindi prin rugaciunile tale starea cea de-a dreapta in ziua judecatiF, prin mintuirea sufletelor noastre, ocrotindu-ne si hranindu-ne in pace pini la risuflarea cea mai de pe urmi, ca sa-ti eintam:

Bucura-te, alauta duhovniceasca;
Bucura-te, trambita apostoleasca;
Bucura-te, faclie luminoasa;
Bucura-te, raza cereasca;
Bucura-te, nadejdea oamenilor;
Bucura-te, izgonirea demonilor;
Bucura-te, tamaduirea ranilor;
Bucura-te, feritoarea de rautati;
Bucura-te, aducatoarea de bunatati;
Bucura-te, luminatoarea casnica a Moldovei;
Bucura-te, izbavitoarea lui Vasile Voievod si a altor miluitori;
Bucura-te, sprijinitoarea si a mea, a smeritului pacatos;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 13-lea :

( acest condac se zice de trei ori )

Ne inchinam lui Dumnezeu si cinstim sfantele tale moaste, Cuvioasa Maica Paraschevo, propovaduind cu marire si cantari toate minunile tale care prin darul lui Dumnezeu si pentru a noastra mantuire am dobindit; bine primita fa rugaciunea noastra, sfanta, si grabeste totdeauna a ne ajuta ca sa cantam cu bucurie ispravile tale si slava lui Dumnezeu : Aliluia !

Ne inchinam lui Dumnezeu si cinstim sfantele tale moaste, Cuvioasa Maica Paraschevo, propovaduind cu marire si cantari toate minunile tale care prin darul lui Dumnezeu si pentru a noastra mantuire am dobindit; bine primita fa rugaciunea noastra, sfanta, si grabeste totdeauna a ne ajuta ca sa cantam cu bucurie ispravile tale si slava lui Dumnezeu : Aliluia !

Ne inchinam lui Dumnezeu si cinstim sfantele tale moaste, Cuvioasa Maica Paraschevo, propovaduind cu marire si cantari toate minunile tale care prin darul lui Dumnezeu si pentru a noastra mantuire am dobindit; bine primita fa rugaciunea noastra, sfanta, si grabeste totdeauna a ne ajuta ca sa cantam cu bucurie ispravile tale si slava lui Dumnezeu : Aliluia !

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Ingerii din cer cu laude primind duhul tau cel fecioresc din pamintestile locasuri, de bucurie te-au incununat pentru vredniciile tale; caci femeiesc trup purtand si fire slabanoaga, ai stiut a birui toate puterile vrajmasilor prin buna intelepciune; pentru aceasta-ti cantam :

Bucura-te, inteleapta fecioara;
Bucura-te, porumbita cuvantatoare;
Bucura-te, suflet ingeresc in trup fecioresc;
Bucura-te, vrednica mijlocitoare catre Domnul;
Bucura-te, mangaierea oamenilor;
Bucura-te, alinarea de suferinta;
Bucura-te, nadejdea noastra cea tare;
Bucura-te, intarirea credinciosilor;
Bucura-te, liman lin si neinviforat;
Bucura-te, pilda bunei cucernicii;
Bucura-te, luminarea celor nepriceputi;
Bucura-te, scaparea celor deznadajduiti;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

si Condacul intai

Preacuvioasei noastre maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilinta ii aducem noi nevrednicii pacatosi pentru mijlocirile sale. Ca mari daruri ne-am invrednicit a dobandi, de la izvorul cel pururea curgator de bunatati al Mantuitorului nostru, si sa-i cantam : Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Dupa aceea se citeste aceasta

RUGACIUNE

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut toata faptura, nu intoarce fata Ta de la noi pacatosii ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre, ce in toata ziua, nenumarate, cu nesocotinta le savarsim. Noi suntem pacatosi, netrebnici si plini de rautate; iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii. Nu ne lasa, Doamne ! Nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici ne rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci pentru ca nu suntem vrednici a castiga milostivirea prin sarguinta cea de toate zilele, daruieste-ne-o Tu ca un indurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugaciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea si ne intareste cu Duhul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor, cu bucurie sa slavim preasfant numele Tau in veci. Amin.

Material preluat de pe http://www.golia.ro

* * *